Cosmin Contra a răbufnit la adresa lui Marius Avram, centralul delegat de CCA la meciul Dinamo – Botoșani, scor 1-1, în etapa a 3-a din Liga 1, toate acestea deoarece consideră că i-a dezavantajat pe „câini”.
Mai mult, „Guriță” a vorbit despre evoluția echipei sale și s-a declarat încântat de modul în care a arătat echipa în repriza a doua a meciului cu FC Botoșani. Totodată, Cosmin Contra nu a fost surprins de golul lui Borja Valle, toate acestea deoarece susține că știa ce calități are spaniolul.
„Nu vreau să vorbesc despre arbitraj pentru că nu vreau să fiu victimă. Am înțeles că s-ar putea ca la golul lor să fie ofside, iar la Fabbrini penalty. Nu ne-au dat niște faulturi, iar lor li s-au dat. A fost un arbitraj șmecheresc, dar toți avem zile mai puțin bune. E păcat să vorbesc de arbitraj când Dinamo a arătat o altă față.
Am făcut un meci bun în fața unei echipe care te poate pune în dificultate. În repriza a doua a existat doar o echipă pe teren. Am dominat, am avut ocazii, dar nu am avut liniște în ultimii 25 de metri.
Eu am spus înainte de meci că mai avem de lucrat din punct de vedere fizic. Anumiți jucători au venit din pregătire, alții nu. Nu este ușor să îi aduci la un nivel bun în 3 zile, e imposibil, dar am văzut atitudine. Cel mai bun antrenament e jocul.
Eu știam ce jucători aducem. S-a văzut calitatea jucătorilor și nu am făcut achiziții doar să aducem jucători care nu aduc un plus echipei. S-a văzut valoarea acestor jucător și nu sunt pregătiți fizic. Borja Valle a venit direct din vacanță, eu știam calitățile lui. În 3 săptămâni – o lună o să arătăm din ce în ce mai bine și o să avem victorii. Victoriile aduc o anumită liniște.
Pe mine mă țin rezultatele. Nu sunt pe viață aici. Dacă nu ai rezultate, atunci o să te schimbe. Nu îmi doresc acest lucru. Vreau da Dinamo să fie o candidată pentru titlu. Obiectivul nostru e să intrăm în play-off și să jucăm în cupele europene”, a spus Cosmin Contra.
Mai mult, „Guriță” a anunțat că Dinamo va mai face transferuri în această perioadă de mercato și că vor fi mărite contractele jucătorilor români care vor da randament. „Mai vrem să aducem transferuri. O să analizez acest meci și o să aducem ce o să avem nevoie, ceva să aducă puțin plus de valoare echipei.
Toți jucătorii vor avea contractele îmbunătăție, chiar și cei tineri. Toți vor avea contractele mărite. O să facem un sistem și dacă o să confirme, atunci o să li se mărească contractele. Lui Măgureanu i s-a triplat salariul, iar Deian Sorescu cred că e mulțumit de salariul primit”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER